Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Prefata volumului de debut al Catalinei Ardeleanu a fost semnata de catre Lect. univ. drd. prof. si artista Alina Beatrice Chesca (foto).
La o analiza a catorva dintre poeziile Catalinei, A.B.C. a avut ocazia de a-si arata din nou valentele sale poetice, creand astfel o prefata foarte bine conturata si evidentiiand intru-totul mesajul pe care tanara poeta a dorit sa il impartaseasca celor din jur.
" Are o privire de un albastru intens, cum nu-mi amintesc sa mai fi vazut vreodata. Ai senzatia ca ea, Catalina, priveste dincolo de linia orizontului, ca intr-o cautare metafizica, sperand ca, intr-o zi, ingenunchiata, "sa atinga cerul/ cu mainile [...] din carne."
Cand am citit manuscrisul volumului ei de debut, am avut sentimentul ca poeta este una cu propria ei poezie si m-am intrebat daca trupul sau rodeste poezia sau poezia da viata trupului ei. Tanara poeta "pluteste pe deasupra creatiei", ca un alt Icar avid de soare, de absolut. Dar tot ea "se prabuseste peste caiet" si-i "simte coltul intrat adanc in coaste". Ea isi simte chemarea ca pe o pedeapsa karmica: "Caietul asta a devenit/ p temnita cu gratii dese/ iar eu prizionera printre file". Si, mai departe, tipatul agonic al artistului-creator ce indrazneste sa se inalte spre o alta linie verticala". "Cine ma mai poate salva acum/ cand lumea intreaga s-a varsat / in ultima picatura de inspiratie?"
Dar ea, poeta, se va salva singura (prin cuvant), pentru ca acesta este, de fapt, singurul drum spre sfera lui "a fi" (alaturi de iubire, poate), desi "cel mai frumos poem/este cel fara cuvinte". Totusi, Catalina este tintuita de foaia de hartie, iar frica domina tabloul salvarii prin cuvant: "Frica mi-a sfintit fapta,/deznadejdea mi-a incoronat esecurile,/m-am jertfit pe altarul neputintei/incercand zadarnic sa traiesc in prezent".
Timpul ei (si al poeziei) nu este niciunde (si peste tot), desi isi propune sa zboare "departe de durerea amintirii" si sa fie "una cu prezentul". Si, intr-o alta poezie:"Cum trage timpul asta de mine/sa ma imparta intre acum si amintire;/atat de nedrept/pentru doua jumatati ce se vor egale". Timpul este resimtit dureros, impartind lumea poetei in doua fatete gemene, asa cum este si ea geamama cu tristetea, fericirea, uitarea si amorul dinlauntrul ei.
Poeta stie bine (sau simte) ca timpul ucide, dar si construieste: "Doar prezentul ar trebui sa se nasca din nimic" (sau din poezie, am spune noi). Catalina face trimitere la un moment edenic (care nu este trecutul, ci un viitor sperat si asteptat), in care iubirea o va mistui si o va recrea din frumoase hoinare vise: " Cand te voi gasi pe tine/voi inceta sa mai exist,/voi respira si voi trai prin tine/vom fi ingramaditi/doar intr-un trup". Dar fericirea nu este doar o asteptare plina de miracol, ci se regaseste (efemer, ce-i drept) si-n trecut, sugerat prin versuri de o frumusete stranie: "Scurte mi-am ales secundele de fericire/din manunchiul de iluzii/imprastiate la picioarele lumii". Iar apoi, forta amintirii ce se prelungeste in prezent: "Alerg si acum dupa cate un betisor/parfumatin confuzii". O metafora speciala, iar cuvintele par o claviatura in asteptarea unor degete fermecate.
Intr-o alta poezie, preaplinul sufletesc este frumos rredat prin metafore simple ce releva lupta intre simtire si ratiune : "Eram in fericita agonie/a deshidratarii chipului tau./Ma indemni sa deschid ochii,/dar nu ma pacalesti,simt greutatea luminii.../vrei sa ma orbesti?/Te-am rugat sa pleci, imi luai soarele". Poeta deapana povestea Sinelui dominat de orfism: ea vrea sa vada (si poate sa vada!) ceea ce restul lumii nu poate. Dar totdeauna exista amenintarea realului care invadeaza lumea esentiala- cea a poeziei: "Eram la asfintit cand,/pentru a nu stiu cata oara/m-ai rupt din reverie."
Gasim in poezia Catalinei chiar si ecouri din zadarnicia lui Dosoftei: "M-am pierdut in idealuri fara sens/sufocata de lianele ambitiilor lumii./Un cancer progresiv spre abandon."
Iar in poezia "Apasare" (sugestiv titlul!): "Am sa invat sa nu-mi mai pese".
Nu, Catalina, tu nu vei invata niciodata sa nu-ti pese. Un spirit plin de lumina si simtire va vibra mereu la atingerea VIETII...
Dă-mi mâna si hai să păşim...
Puntea fragilă se întinde în faţa noastră
Dar POEZIA NU SE SFARSESTE NICIODATA ... "
